Dumnezeul care ne-a dat o nădejde vie

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morți, la o nădejde vie.

1 Petru 1:3

Dumnezeul care ne-a dat o nădejde vie

Nădejdea este așteptarea plină de încredere a lucrurilor viitoare. Avem o nădejde vie pentru că se bazează pe un Mântuitor viu! Pavel a scris despre experiența sa cu privire la această nădejde: „Pentru nădejdea și învierea morților sunt judecat!” (Faptele Apostolilor 23:6). Saducheii nu credeau în înviere, dar el și-a susținut apărarea acesteia și a speranței, pentru care învierea Domnului Hristos era garanția (24:14–16). În Romani, Pavel oferă detalii suplimentare despre caracterul acestei speranțe. Este nădejdea „răscumpărării trupului nostru” (Romani 8:23–25); și „nădejdea slavei lui Dumnezeu” (5:2), în această ordine. Mai întâi, așteptăm adoptarea, adică răscumpărarea trupurilor noastre; căci Domnul Isus Hristos „va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile” (Filipeni 3:21). Apoi, Biserica va fi arătată ca „mireasa, nevasta Mielului…sfântul Ierusalim, care se coboară din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu” (Apocalipsa 21:9–11). Această nădejde este „ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca Înaintemergător” (Evrei 6:18–20). Dacă nădejdea este ancora sufletului, credința este cablul care leagă sufletul de Domnul Hristos, acolo unde El se află în spatele perdelei.

Această nădejde se referă la viitor. Dumnezeu a avut grijă de trecutul nostru, căci El „ne-a binecuvântat”; ne asigură cele necesare pentru prezent, căci El „ne mângâie”; și ne-a dat o nădejde vie pentru viitor: „căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede nu mai este nădejde: pentru că ce se vede se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare” (Romani 8:24–25).

după Richard A. Barnett