Cele șapte cuvinte de pe cruce (2)
Versetul zilei — Galateni 2:20
📖 Și porțiunea Scripturii pe care o citea era aceasta:
…Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.
— Galateni 2:20 (DC)
Citește capitolul complet →🔤 Textul grec
...τοῦ Υἱοῦ τοῦ Θεοῦ τοῦ ἀγαπήσαντός με καὶ παραδόντος ἑαυτὸν ὑπὲρ ἐμοῦ.
🎵 Cântați Domnului!
✝️ Domnul este aproape
Unul din tâlharii răstigniți Îl batjocorea și zicea: „Nu ești Tu Hristosul? Mântuiește-Te pe Tine însuți și mântuiește-ne și pe noi!” Dar celălalt l-a înfruntat și i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.” Și a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ți aminte de mine, când vei veni în Împărăția Ta!” Isus a răspuns: „Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.”
Luca 23:39–43
Cele șapte cuvinte de pe cruce (2)
Domnul Hristos a fost răstignit! Nu numai atât, El era atârnat între doi tâlhari care se făcuseră vinovați de revoltă împotriva Romei. Conducătorul lor era Baraba, care înseamnă „fiul tatălui” (Matei 27:16). În loc să pledeze pentru Cel nevinovat, conducătorii iudei au instigat mulțimea să ceară răstignirea Domnului Hristos, Isus din Nazaret, și eliberarea lui Baraba. Pilat a fost de acord cu aceasta, și astfel Domnul Isus Hristos, adevăratul Fiu al Tatălui, a luat locul criminalului. Și atârnat fiind între colegii lui Baraba, El a fost insultat de aceștia.
Apoi, brusc, s-a întâmplat o minune, atunci când unul dintre ei și-a dat seama că, Cel răstignit în mijloc – Domnul Isus – era Mesia! Mărturisindu-și păcatul, el și-a mustrat tovarășul, și L-a onorat pe Domnul Hristos, numindu-L „Doamne” și rugându-L „să-și amintească de el când va veni în împărăția Lui” viitoare. Ce credință a avut acest om! Credința lui a fost răsplătită prin promisiunea Domnului Hristos că, va fi cu El în Paradis chiar în acea zi. „Iar Isus i-a zis: «Adevărat îți spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.»” Ce har minunat!
Aproximativ treizeci de ani mai târziu, apostolul Pavel a scris că „a fi cu Hristos este cu mult mai bine” (Filipeni 1:23). A fi în rai – cu Domnul Hristos acum – este mai bine, decât a-L sluji pe Stăpânul pe pământ. Pavel L-a văzut pe Domnul (1 Corinteni 9:1; cf. Faptele Apostolilor 9). Mai târziu, când a fost răpit în Paradis (2 Corinteni 12:4), el a fost martor la fericirea credincioșilor care „adormiseră”. Dar tâlharul de pe cruce a crezut fără să vadă nimic din toate acestea. Cât de prețioasă trebuie să fi fost cererea lui pentru Domnul nostru!
după Alfred E. Bouter
<-- Episodul anterior pe 7 iunie
💬 Cuvinte potrivite
Hristos – Dumnezeul care a primit să Se întrupeze și să moară pe cruce aidoma celui mai nefericit și mai ticălos dintre muritori.
–Nicolae Steinhardt
🕊️ Gând
Suntem noi – fiecare dintre noi – mai buni decât tâlharul de pe cruce? 🙏