Ezechiel 18

18:1 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
18:2 „Pentru ce spuneți voi zicătoarea aceasta în țara lui Israel: „Părinții au mâncat aguridă, și copiilor li s-au strepezit dinții”?
18:3 Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu veți mai avea prilej să spuneți zicătoarea aceasta în Israel.
18:4 Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot așa și sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuiește, acela va muri.
18:5 Omul care este drept, care face judecată și dreptate,
18:6 care nu mănâncă pe munți carne jertfită idolilor și nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, care nu necinstește nevasta aproapelui său și nu se apropie de nevasta sa în timpul necurăției ei,
18:7 care n-asuprește pe nimeni, care dă înapoi datornicului zălogul, care nu răpește nimic, care dă din pâinea lui celui flămând și învelește cu o haină pe cel gol,
18:8 care nu împrumută cu dobândă și nu ia camătă, care își abate mâna de la nelegiuire și judecă după adevăr între un om și altul,
18:9 care urmează legile Mele și păzește poruncile Mele, lucrând cu credincioșie – omul acela este drept și va trăi negreșit, zice Domnul Dumnezeu.
18:10 Dacă acum omul acesta are un fiu iute la mânie, care varsă sânge sau care face ceva de felul acesta;
18:11 dacă acest fiu nu se ia în nimic după purtarea tatălui său neprihănit, ci mănâncă pe munți, necinstește pe nevasta aproapelui său,
18:12 asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, răpește, nu dă înapoi zălogul, ridică ochii spre idoli și face urâciuni,
18:13 împrumută cu dobândă și ia camătă, s-ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi; a săvârșit toate aceste urâciuni, de aceea trebuie să moară. Sângele lui să cadă asupra capului lui!
18:14 Dar dacă un om are un fiu, care vede toate păcatele tatălui său le vede, dar nu face la fel;
18:15 dacă fiul acela nu mănâncă pe munți și nu ridică ochii spre idolii casei lui Israel, nu necinstește pe nevasta aproapelui său,
18:16 nu asuprește pe nimeni, nu ia niciun zălog, nu răpește, ci dă din pâinea lui celui flămând și acoperă cu o haină pe cel gol,
18:17 își abate mâna de la nelegiuire, nu ia nici dobândă, nici camătă, păzește poruncile Mele și urmează legile Mele, acela nu va muri pentru nelegiuirea tatălui său, ci va trăi negreșit.
18:18 Dar tatăl său, care a fost un asupritor, a răpit de la alții, a făcut în mijlocul poporului său ce nu este bine, el va muri pentru nelegiuirea lui!
18:19 Voi însă ziceți: „Pentru ce nu poartă fiul pedeapsa pentru nelegiuirea tatălui său?” Pentru că fiul a lucrat după neprihănire și dreptate, a păzit și a împlinit toate legile Mele; el va trăi negreșit!
18:20 Sufletul care păcătuiește, acela va muri. Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, și tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său! Neprihănirea celui neprihănit va fi peste el, și răutatea celui rău va fi peste el.
18:21 Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le-a săvârșit și păzește toate legile Mele, și face ce este drept și plăcut, va trăi negreșit, nu va muri.
18:22 Toate fărădelegile pe care le-a făcut i se vor uita! El va trăi din pricina neprihănirii în care a trăit.
-
18:23
μη
Oare
θελήσει
prin voință
θελήσω
voiesc Eu
τον
θάνατον
moartea
του
celui
ανόμου
nelegiuit?
λέγει
spune
*
Αδωναϊ
Adonai
κύριος
Domnul.
ως
Sau mai degrabă,
το
αποστρέψαι
să se întoarcă
αυτόν
el
εκ
de la
της
οδού
calea
αυτού
lui
της
cea
πονηράς
răufăcătoare
και
și
ζήσαι
să trăiască
αυτόν
el?
-
18:24
εν
Când
δε
însă
τω
αποστρέψαι rog
se întoarce
δίκαιον
dreptul
από
de la
της
δικαιοσύνης
dreptatea
αυτού
lui,
και
și
ποιήσαι
înfăptuiește
αδικίαν
nedreptate,
κατά
după
πάσας
toate
τας
αδικίας
nedreptățile
ας
pe care le-
εποίησεν
a înfăptuit
ο
cel
άνομος
nelegiuit,
εάν
dacă
ποιήση
așa face,
ου
nu
ζήσεται
va trăi.
πάσαι
Toate
αι
faptele cele
δικαιοσύναι
drepte
αυτού
ale lui,
ας
pe care le-
εποίησεν
a făcut,
ου μη
nicidecum nu
μνησθώσιν
vor fi amintite;
εν
în
τω
παραπτώματι
greșeala
αυτού
lui,
ω
în care
παρέπεσε
a căzut,
και
și
εν
în
ταις
αμαρτίαις
păcatele
αυτού
lui
αις
prin care
ήμαρτεν
a păcătuit,
εν
în
αυταίς
ele
αποθανείται
va muri.
18:25 Voi ziceți: „Calea Domnului nu este dreaptă!” Ascultați, dar, casa lui Israel! Nu este calea Mea dreaptă? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?
18:26 Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, și moare pentru aceasta, moare din pricina nelegiuirii pe care a săvârșit-o.
18:27 Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui și face ce este drept și bine, își va păstra sufletul viu.
18:28 Pentru că își deschide ochii și se abate de la toate fărădelegile pe care le-a săvârșit, va trăi, și nu va muri.
18:29 Casa lui Israel zice: „Calea Domnului nu este dreaptă.” Oare calea Mea nu este dreaptă, casa lui Israel? Oare nu mai degrabă căile voastre nu sunt drepte?
-
18:30
διά
De
τούτο
aceea
έκαστον
pe fiecare
κατά
potrivit
την
οδόν
căii
αυτού
lui,
κρινώ υμάς
așa vă voi judeca,
οίκος
casă
Ισραήλ
a lui Israel,
λέγει
spune
*
Αδωναϊ
Adonai
κύριος
Domnul.
επιστράφητε
Întoarceți-vă
και
și
αποστρέψατε
abateți-vă
εκ
de la
πασών
toate
των
ασεβειών
impietățile
υμών
voastre,
και
și
ουκ
nu
έσονται
va fi
υμίν
peste voi
εις
drept
κόλασιν
pedeapsă
αδικίας
a nedreptății!
-
18:31
απορρίψατε
Lepădați
αφ΄
de la
εαυτών
voi
πάσας
toată
τας
ασεβείας
impietatea
υμών
voastră
ας
cu care
ησεβήσατε
ați fost lipsiți de pietate
εις
față de
εμέ
Mine,
και
și
ποιήσατε
faceți-vă
εαυτοίς
pentru voi înșivă
καρδίαν
o inimă
καινήν
nouă
και
și
πνεύμα
un duh
καινόν
nou.
και
Și
ινατί
de ce
αποθνήσκετε
să muriți,
οίκος
casă
Ισραήλ
a lui Israel?
-
18:32
διότι
Căci
ου
nu
βούλομαι
doresc
τον
θάνατον
moartea
του
celui ce
αποθνήσκοντος
moare,
λέγει
spune
*
Αδωναϊ
Adonai
κύριος
Domnul.
επιστρέψατε
Întoarceți-vă
ουν
deci!
και
Și
ζήσετε
veți trăi.